Jurizare la înălțime

 

Vineri a avut loc întâlnirea membrilor juriului cu artistele finaliste la concursul cu tema ”Maternitate” din programul MOTHER/ARTIST al Fundației Juxta. Am avut plăcerea să îi revedem și să îi ascultăm pe acești monștri sacria ai culturii românești, arh. Augustin Ioan, arh. Sorin Vasilescu și curatorul Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă din București.

Mulțumim pentru participare tuturor și sperăm ca lucrarea cea mai bună să câștige și să ajungă în colecția Fundației Juxta.

Alternativele spațiului în viziunea prof. dr. Crenguța Leaua

 

Prof. Dr. Crenguța Leaua 

 sursa foto: https://www.economica.net/crenguta-leaua-primul-vicepresedinte-roman-al-curtii-internationale-de-arbitraj-de-la-paris_102836.html 

Am deschis sezonul 2022-2023 sub semnul interdisciplinarității, cu o temă pe care fiecare, arhitecți, artiști, psihologi, juriști, o înțeleg altfel, EXTERIORIS INTERIORI - Exterioarele interiorului, este un nume care credem că va tenta gazdele noastre din acest sezon să ne propună subiecte și cercetări de o înaltă ținută intelectuală.

Prof. Dr. Crenguța Leaua este prietena conferințelor SP!C de la început, cînd totul era un vîrtej de idei și de căutări ale adevărului, catalizate de izbucnirea pandemiei și de atmosfera de izolare socială propriuzisă.

Am avut onoarea de o avea ca gazdă a conferinței cu numărul XII, în persoană, și ne-am bucurat cu toții, organizatori, sponsori și invitați, să o ascultăm așa cum o știm deja, plină de viață intelectuală și pasionată de povești și ipoteze ale alterității.

In căutarea unei explicări cît mai exhaustive a conceptului de spațiu, atît de iubit și manipulat de noi arhitecții, prof. dr. Crenguța Leaua ne-a oferit viziunea unui om cu o cultură vastă și o pregătire excepțională în domeniul juridic. Este greu să ne imaginăm o experiență mai cuprinzătoare a umanității și regulilor care o ghidează, decât cea pe care ne-o poate oferi prezentatoarea SP!C12. De aceea i-a fost atât de ușor să sintetizeze categoriile spațiale, cu omiterea intenționată a spațiului emoțional, ca fiind: spații senzoriale, virtuale, imaginative, cosmice, relaționale, spiritual/transpersonale, volitive, juridice. Scopul definirii și clasificării acestor spații este înțelegerea și folosirea realității, care la urma urmei depinde de ”facere” , de capacitatea de a materializa ceva printr-o acțiune: Verum et factum convertuntur. (G. Vico)

Toată această gamă de interpretări ale spațiului, la urma urmei el însuși creația umană a propriului environment ca un fel de ouroboros cultural, ne face să înțelegem și mai în profunzime unicitatea spiritului uman la limita lui, acea limită care îl dedică setei de cunoaștere și de cercetare. În ton epistemologic, nevoia de spațiu a umanității pare a fi posibil de alinat din interior, prin descoperirea a ceea ce ne face unici și importanți în infinitul universului: spiritul, rațiunea, imaginația. Condiția umană.

O idee pe care o reținem și ne dorim să o explorăm în continuare este  aceea enunțată de doamna profesoară, anume că ”interiorul meu nu devine exterior prin obiectivare ci prin comunicare” - făcând a aluzie subtilă la tema generală a sezonului, dar în același timp lăsând loc de întrebări noi: ce se întâmplă cu interioarele ne-comunicate? ce relevanță are exteriorul meu pentru viața mea spirituală? este cunoașterea la limită o comunicare a ceea ce știm deja la nivel infra-interior?.

Așteptăm o nouă întâlnire cu prof. dr. Crenguța Leaua cu tema timpului. Poate acolo, în conexiunea și continuitatea binomului spațiu-timp, vom găsi scânteia genezei spiritului.

Mulțumim sponsorului principal care a făcut posibilă această întâlnire la Muzeul de Artă Recentă a României, este vorba de Workaspace Studio www.workspacestudio.ro 

Deasemenea întreaga recunoștință către Domeniile Blaga care ne-a delectat cina cu rafiantele vinuri Blanc Doux și Fetească Neagră. www.domeniileblaga.ro , cu precădere doamnei Oana Blaga care este o prietenă deosebită a conferințelor SP!C.

Așteptăm cu interes următoarele întâlniri SP!C din această serie dedicată lumii interioare și a exterioarelor conectate sau inventate de aceasta.

Cu drag,

FUNDATIA JUXTA

Echipa SP!C

SP!C11 - Un regal cu Augustin Ioan

 

Este foarte greu să descriu pe deplin atmosfera ultimei ediții SP!C din acest sezon găzduită de îndrăgitul nostru profesor Augustin Ioan la Muzeul de Artă Recentă din București. Pentru o audiență selectă și care îl cunoștea și aprecia deja de la ultimul discurs al dânsului pe tema originilor arhitecturii din cadrul SP!C, Augustin Ioan a venit in persona pentru a ne vorbi, în aceste timpuri eufemistic spus interesante, despre orașe și felul lor de a se fonda și a exista în lume. 

Cu toții aveam vii în minte  imagini ale orașelor golite de viața urbană și de prezența în spațiul civic a locuitorilor, consemnați la domiciliu de pandemia de covid19, sau ale orașelor verbatim făcute una cu pământul de razboaie violente despre care uitasem că mai există sau că mai pot izbucni în acest secol definit de filigranul inteligent al tehnologiei supreme. Cu toții ne-am conectat miraculos la o sursă ancestrală de cunoaștere și am rezonat la final cu ideile domnului profesor, plecând de la această expunere prețioasă cu o liniște în suflet, oferită de reamintirea adevărului că ”toate's vechi și nouă toate” într-un mod în care putem spera la o înflorire a civilizației urbane dacă nu uităm lecțiile și structurile trecutului, acel trecut atât de îndepărtat încât îl confundăm de multe ori cu legenda.

Am sesizat o paralelă interesantă recitindu-mi notițele din seara respectivă, mai ales cele referitoare la destinația spațiului urban, aceea de consumare a alterității, și cele despre definirea locului public ca fiind ”acea destinație pentru care mă pregătesc spre a privi nestingherit în jurul meu și pentru a fi privit.” - așa cum ni l-a descris Augustin Ioan. Eram cu toții iată adunați într-un loc  public, un  muzeu, un auditoriu, la un eveniment unic, pentru care eram pregătiți cu toții, arhitecți, academicieni, oameni de cultură, reprezentanți ai elitelor bucureștene, ca un fel de dovadă vie a spuselor gazdei noastre, cu toții gata pentru a privi nestingheriți în jur și pentru a fi priviți. Mai mult, pentru a întreba și pentru a fi întrebați, pentru a ne întreba unii pe alții, cu voce tare, în gând, despre sensul existenței urbane.

Rămânem cu ideea absolută despre orașe, ”sacred, safe and busy” așa cum ne-a amintit gazda noastră de viziunea lui Joel Kotkin asupra modelelor de orașe de succes de-a lungul istoriei, în cartea lui ”The City - A global history”. Și cu convingerea, insuflată de arhitectul și filosoful Augustin Ioan, că orașele, aceste ”mecanisme de consumare a străinătății”, sunt în ultimă instanță ”reprezentări ale conștiinței kosmosului.”

Așa cum ne-am obișnuit am continuat discuțiile până la lăsarea serii, în frumosul cartier bucureștean Primăverii în care avem norocul să putem admira cerul din grădina muzeului care ne-a găzduit. O plăcere să avem parte înainte de mult așteptata vacanță, de un dinner între obișnuiții întâlnirilor SP!C și oaspeți noi cu deschidere pentru temele de nișă ale întâlnirilor noastre lunare.

SP!C 2021-2022 CIVITAS VIGET s-a încheiat cu această remarcabilă prelegere a arhitectului Augustin Ioan, în care am întrezărit fire de urezelă a unui eventual oraș înfloritor. Tema sezonului de anul viitor, SP!C 2022-2023 INTERIOR EXTERIORIS, va fi o provocare pentru interdisciplinaritate și căutări în domeniul gândirii alternative, ancorate în spiritualitate și cultură.

Pentru final dorim tuturor o vară creativă și serenă, și mulțumim sponsorilor întâlnirilor SP!C pentru susținere continuă și încrederea în acest proiect de întâlnire și confruntare a elitelor din cele mai variate  domenii: Workspace Studio, Renaissance Art Gallery, Domeniile Blaga, NoMoMoo.

Cu ocazia SP!C11 am avut plăcerea să evidențiem lucrarea ”Drifting Star” a tânărului artist clujean Mirel Vieru, prin amabilitatea Renaissance Art Gallery pentru colecția  Fundației JUXTA, dedicată susținerii artei românești emergente. Lucrarea poate fi admirată pe perioada verii la show-room-ul Workspace Studio din Sky Tower București, etajul 18.

O vară frumoasă,

Cu prietenie,

Arh. Iulia Toader

Despre violența fondatoare și alte paradoxuri

 

Așteptăm cu mare bucurie ediția SP!C  cu numărul 11 care va marca închiderea sezonului 2021-2022 a întâlnirilor dedicate elitelor profesionale cu drag de arhitectură.

Foto: https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-23804462-augustin-ioan-arhitect-fost-plecat-burse-sotia-mea-africa-10-ani-coronavirus-avem-experienta-vietii-stam-impreuna-noi-bonnie-videointerviu.htm 

Gazda finalului de sezon este tot acela care cu bunăvoință l-a deschis, arhitectul și filosoful Augustin Ioan, un prieten al conceptului lansat de noi pentru ciocnirea de idei cât mai interesante într-o atmosferă caldă, urmată de un dinner între prieteni vechi și noi.

Foto: www.dilemaveche.ro

Poziția arhitectului și filosofului Augustin Ioan este, după noi, dezvăluită în această scurtă dar minunată scriere a dânsului în Dilema Veche pe care trebuie neapărat să o savurați:

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/arhitectura-aveti-putintica-rabdare-634521.html 

Pentru a redeschide interesul pentru temele abordate de Augustin Ioan, iată un articol pe care l-a publicat despre o temă aleasă cu predilecție, sacrul, o idee atât de controversată astăzi încât uneori pare aproape avantgardistă:

                 https://www.clarionreview.org/2018/05/sacred-space-as-public-place-part-1/ 

Și deasemenea iată una dintre cărțile semnate de gazda noastră pe tema arhitecturii și întemeierii:

https://edituradoxologia.ro/piatra-din-capul-unghiului-arhitectura-sacra-de-la-brancoveanu-pana-azi-0

Despre domnul profesor vă mai transmitem în preambulul acestei întâlniri, un text semnat de Florin Toma apărut în Viața Românească 6/2022 ( www.viataromaneasca.eu ) :

”Sacrul mare în format mic. 

           Orice carte semnată de prof.arh. Augustin Ioan este nu doar incitantă și de fiecare dată surprinzătoare, ci și, în mod sigur, utilă în înțelegerea arhitecturii sacre, domeniu în care profesorul este deja un nume recunoscut. Una dintre cele mai recente produse ale spiritului, inteligenței și erudiției acestui intelectual de elită, pe care l-a dat Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (și care, nota bene, n-a dat puțini!), poartă un titlu dacă nu bizar, atunci măcar unul care intrigă. Într-un format liliput, Piatra din capul unghiului, apărută cu doi ani pandemici în urmă, la Editura Doxologia (sub îngrijirea teologului Mihai Neamțu), este, de fapt, un brevilocvent, dar paradoxal de consistent compte-rendu privind informația și teoria despre „arhitectura sacră, de la Brâncoveanu până azi”.

Ioan Augustin este considerat în mediile intelectuale drept o personalitate polivalentă, pentru care interdisciplinaritatea e o simplă joacă (însă una extrem de serioasă!) a unui spirit versatil, dinamic, ascuțit și ghiduș.

Dincolo de realitatea că este profesor la „Ion Mincu”, unul foarte respectat și extrem de iubit, un specialist excelent în arhitectura religioasă, aflat într-o poziție absolut fastă, cum subliniază însuși prefațatorul, Mihai Neamțu, adică „la intersecția fertilă dintre teologia creștină, filosofia culturii și istoria ideilor”; în afară de faptul că este un exuberant iubitor al artelor (nu doar vizuale), apoi, foarte important, un obsecvios admirator al Coroanei, căruia, pentru marile gesturi de creație pentru Familia Regală, i-a fost conferit Ordinul Coroana României în grad de Cavaler (Regele Mihai Însuși mulțumindu-i, atât pentru creația ctitoriei istorice de la Curtea de Argeș, înfăptuită deja și premiată, în 2017, de Academia Română, cât și pentru „renașterea” Castelului Regal de la Săvârșin!) și, în fine, nu în ultimul rând, un remarcabil poet (a cărui vână descoperită prin anii `90 continuă să fie pulsatilă și azi), Ioan Augustin este o persoană agreabilă, un ins fermecător, de care, nota bene, mă leagă, de peste trei decenii, o onorantă prietenie.

Cartea are trei direcții de analiză: prima, privind moștenirea brâncovenească (stil, istorie, informații), cu considerații asupra tradiției acesteia, apoi, arhitectura ortodoxă în România Mare (cu date istorice despre stilul neoromânesc „de generația a doua”, dar și cu câteva detalii despre peripețiile contribuției sale la planul general după care a fost construită Catedralei Neamului) și, în fine, un al treilea capitol, intitulat „Retrofuturismul”: concept revizita(n)t pentru o arhitectură viitoare, adică un fel de ce este acest paradoxal concept oximoronic (futurismul retro?!) și ce vrea el pentru arhitectura viitorului.

Titlul cărții, care-i face pe mulți să ridice o sprânceană în semn de nedumerire, este încet-încet decriptat de către autor într-un cod complex, ce reunește istoria, zidirea, textul biblic și știința. Plecând de la premisa că „piatra este un material încreștinat”, Augustin Ioan consideră că, prin cele trei referințe metaforice și alegorice (piatra din capul unghiului, casa de pe stâncă și piatra pe care se întemeiază biserica), textul Noului Testament întoarce lemnul, ca primă instanță tactilă (lemnul ieslei și lemnul crucii, care au susținut Nașterea și moartea lui Iisus) și se întoarce la stânca peșterii și cea a mormântului lui Iosif din Arimateea.

Apoi, autorul vine cu un șir de argumente, susținute cu citate din clasicii istoriei arhitecturii, ce întăresc realitatea că, în construcția atât urbană, cât și religioasă, „piatra creează ordine” și e caracterizată de „masă, greutate și putere”, dar și de „naturalețe și eleganță, frumusețe și simplitate”. Ea exprimă o relație strânsă cu natura și este folosită ca să împlinească un „exercițiu și un semn magic, într-un limbaj simbolic, în același timp străvechi și modern”.

Cu admirație, Augustin Ioan vorbește și despre considerațiile lui Mircea Eliade despre relația specială pe care Brâncuși a avut-o cu piatra. În Jurnalul său, istoricul religiilor descrie „materia tare, impenetrabilă”, de care Brâncuși s-ar fi apropiat cu sensibilitatea și venerația omului preistoric. Starea aceasta de „beatitudine indusă de intimitatea indefinit prelungită cu materia cristalină” constituie, potrivit lui Eliade, „o anume formă de religiozitate care face ca sculptorul să dorească a-i aboli pietrei firea sa și, mai presus de orice, greutatea, spre a ne arăta cum ascende și zboară”. Și Augustin Ioan conchide: „Versatilitatea tactilă a pietrei o face, așadar, deosebit de expresivă în a sugera fie întoarcerea pe pământ a casei (zidire ciclopică, opus incertum), fie, dimpotrivă, ascensiunea – prin geometria regulată a fațetării și lustruirii.”

Revenind la tehnicitatea titlului, autorul ne lămurește că metafora pietrei ce închide o lucrare (urbană sau bisericească) este cea care definește, de fapt, „piatra din capul unghiului”. Prin capul unghiului unui arc, al unei bolți sau al unei cupole se înțelege acea piesă (de piatră) ce închide un sistem constructiv. Ea este ultima care se pune în operă, atât în sensul propriu al expresiei, cât și în cel figurat. Un fel de finis coronat opus. Și continuă, la fel de didactic, autorul: „Prin piatra din capul unghiului, un obiect arhitectural capătă ființă, devine un sistem închegat, se comportă unitar. Așezarea pietrei acesteia, numită și cheie de boltă, este ultimul gest edificatoriu(...) al operei.” Totodată, susține autorul, piatra din capul unghiului este și cea mai înaltă, cea mai de sus plasată pe verticala construcției și, în același timp, lucru foarte important, cea mai sacră, întrucât ea atinge cerul și, astfel, prin intermediul ei, edificiul „primește – instantaneu – sens.” De aceea, piatra aceasta este și marcată arhitectural diferit, mai mare decât restul și de o formă specială, la unele catedrale occidentale/catolice ea fiind înlocuită cu lanterno-ul, acel omphalos, prin care intră o lumină simbolică (întâlnit, de pildă, la Panteonul din Roma). În schimb, la bisericile ortodoxe, cheia de boltă sau de cupolă e marcată prin icoana uriașă a lui Iisus Pantocrator.

Piatra din capul unghiului este nu doar încă un exemplu prin care profesorul Augustin Ioan „spiritualizează înțelegerea arhitecturii” (cum spunea Teodor Baconschi), ci, dezvăluindu-ne sensurile neștiute ale zidirii sacrului, înseamnă și un imn de adorație închinat pietrei (alte amănunte le găsim în cartea aceluiași autor, Poverism: Prolegomene pentru reîncreștinarea zidirii). O materie a naturii, fără de care civilizația omului nu-și are niciun temei.

 

FL. TOMA” 

Așteptăm cu emoție o discuție cum nu a mai fost alta pe tema incitantă propusă de gazda noastră, Augustin Ioan.

”Orașul distrus” văzut de profesorul Sorin Vasilescu

 

Am avut parte de un regal al discursurilor despre orașul București cu ocazia ediției aniversare cu numărul 10 a întâlnirilor SP!C. Un concept care nu mai trebuie przentat membrilor acestui grup select din domeniul academiei și elitelor profesionale, și care se ocupă cu întalnirea și poate ciocnirea ideilor într-un cadru exemplar, de această dată la Workspace Studio în clădirea Sky Tower etajul 18, cea mai înaltă construcție din capitală.

De la această înălțime am admirat ”câmpul de bătălie” pe care forțele constructive și distructive din oraș se înfruntă, ghidați de viziunea și experiența personală relatată de Prof. Dr. Arhitect Sorin Vasilescu, o somitate a culturii românești care a avut bunăvoința să ne fie gazdă.

Într-o atmosferă de prietenie și desfătare intelectuală, am avut, noi cei din audiență, bucuria să ne întâlnim cu erudiția personificată. Și mai mult, norocul de a ni se prezenta ”Soarta orașului” în care locuim, cu detalii prinse de camera domnului profesor în vremuri în care actul de imortalizare a distrugerii patrimoniului cultural al țării noastre era o mare dovadă de curaj, pentru că era văzut ca o infracțiune de puterea totalitară comunistă.

Dealtfel domnul profesor Sorin Vasilescu este un specialist de marcă în studiul totalitarismului manifestat în arhitectură, lucrările sale Arhitectura germaniei naziste, Arhitectura rusiei staliniste și Arhitectura italiei fasciste fiind referințe absolute pentru acest subiect.

Sursa foto: https://www.uar-bna.ro/2016/proiecte/167/ 

Iată un testimonial al doamnei Oana Vișoiu, participant la discuții, despre experiența acestei discuții cu caracter unic:

”In cadrul seminariilor organizate de arhitectele doctorande Iulia Toader si Monica Frangulea si Fundatia Juxta ( promotoare si susținătoare a artistilor români din țară și străinătate), Prof. Dr. Arh. Sorin Vasilescu a tinut un seminar superb despre demolările masive ale monumentelor istorice și bisericilor din București în perioada comunistă cât și despre demolările și evacuările forțate pentru a creea  Casa Poporului ( Palatul Parlamentului astăzi) cât și proiectul urban din jurul ei. 

 Mii de oameni, printre care si domnul profesor, au asistat neputincioși cum munca de o viață a străbunilor lor a devenit țărână! 

 Dânsul și-a riscat libertatea și poziția sociala documentând unele din aceste demolări. 

 A fost unul din cele mai interesante si triste seminarii la care am participat eu legat de istoria Bucureștiului prezentat însă atât de frumos cu un umor intelectual si fin al d-nului Profesor încât pot spune ca ‘un ochi plângea și unul râdea’!”

 Oana Vișoiu- iubitor de arta și frumos

29 Aprilie 2022- București România

Iată prin amabilitatea doamnei Oana Vișoiu un mic extras din prelegerea despre soarta

 capitalei:  https://www.youtube.com/watch?v=DTQ3F4Rgc34&feature=share 

Imagini rarisime din colecția domnului profesor au fost puse față în față cu un public avid de adevăr, cu argumentarea limpede și elegantă  a autorului pentru cauza înaltă a apărării moștenirii culturale naționale.

Sperăm să reușim să ne reîntâlnim cu domnul profesor în calitate de gazdă a întâlnirilor SP!C, poate cu teme legate de arhitectura totalitară și, de ce nu, despre totalitarismul globalizării, o temă care s-a întrezărit în mijlocul discuțiilor referitoare la arhitectura contemporană.

O seară minunată, petrecută cu bucurie și cu un pahar de vin oferit de Domeniile Blaga, între prieteni adunați să cugete și să cunoască, să aibă curaj și voință, pentru ca diseminarea despre valorile naționale să fie vie, neîntreruptă și autentică.