Saturday, October 29, 2022

Alternativele spațiului în viziunea prof. dr. Crenguța Leaua

 


Prof. Dr. Crenguța Leaua 

Am deschis sezonul 2022-2023 sub semnul interdisciplinarității, cu o temă pe care fiecare, arhitecți, artiști, psihologi, juriști, o înțeleg altfel, EXTERIORIS INTERIORI - Exterioarele interiorului, este un nume care credem că va tenta gazdele noastre din acest sezon să ne propună subiecte și cercetări de o înaltă ținută intelectuală.



Prof. Dr. Crenguța Leaua este prietena conferințelor SP!C de la început, cînd totul era un vîrtej de idei și de căutări ale adevărului, catalizate de izbucnirea pandemiei și de atmosfera de izolare socială propriuzisă.

Am avut onoarea de o avea ca gazdă a conferinței cu numărul XII, în persoană, și ne-am bucurat cu toții, organizatori, sponsori și invitați, să o ascultăm așa cum o știm deja, plină de viață intelectuală și pasionată de povești și ipoteze ale alterității.


In căutarea unei explicări cît mai exhaustive a conceptului de spațiu, atît de iubit și manipulat de noi arhitecții, prof. dr. Crenguța Leaua ne-a oferit viziunea unui om cu o cultură vastă și o pregătire excepțională în domeniul juridic. Este greu să ne imaginăm o experiență mai cuprinzătoare a umanității și regulilor care o ghidează, decât cea pe care ne-o poate oferi prezentatoarea SP!C12. De aceea i-a fost atât de ușor să sintetizeze categoriile spațiale, cu omiterea intenționată a spațiului emoțional, ca fiind: spații senzoriale, virtuale, imaginative, cosmice, relaționale, spiritual/transpersonale, volitive, juridice. Scopul definirii și clasificării acestor spații este înțelegerea și folosirea realității, care la urma urmei depinde de ”facere” , de capacitatea de a materializa ceva printr-o acțiune: Verum et factum convertuntur. (G. Vico)



Toată această gamă de interpretări ale spațiului, la urma urmei el însuși creația umană a propriului environment ca un fel de ouroboros cultural, ne face să înțelegem și mai în profunzime unicitatea spiritului uman la limita lui, acea limită care îl dedică setei de cunoaștere și de cercetare. În ton epistemologic, nevoia de spațiu a umanității pare a fi posibil de alinat din interior, prin descoperirea a ceea ce ne face unici și importanți în infinitul universului: spiritul, rațiunea, imaginația. Condiția umană.



O idee pe care o reținem și ne dorim să o explorăm în continuare este  aceea enunțată de doamna profesoară, anume că ”interiorul meu nu devine exterior prin obiectivare ci prin comunicare” - făcând a aluzie subtilă la tema generală a sezonului, dar în același timp lăsând loc de întrebări noi: ce se întâmplă cu interioarele ne-comunicate? ce relevanță are exteriorul meu pentru viața mea spirituală? este cunoașterea la limită o comunicare a ceea ce știm deja la nivel infra-interior?.

Așteptăm o nouă întâlnire cu prof. dr. Crenguța Leaua cu tema timpului. Poate acolo, în conexiunea și continuitatea binomului spațiu-timp, vom găsi scânteia genezei spiritului.


Mulțumim sponsorului principal care a făcut posibilă această întâlnire la Muzeul de Artă Recentă a României, este vorba de Workaspace Studio www.workspacestudio.ro 



Deasemenea întreaga recunoștință către Domeniile Blaga care ne-a delectat cina cu rafiantele vinuri Blanc Doux și Fetească Neagră. www.domeniileblaga.ro , cu precădere doamnei Oana Blaga care este o prietenă deosebită a conferințelor SP!C.


Așteptăm cu interes următoarele întâlniri SP!C din această serie dedicată lumii interioare și a exterioarelor conectate sau inventate de aceasta.




Cu drag,

FUNDATIA JUXTA

Echipa SP!C


No comments:

Post a Comment

ARCHITECTURA UNIVERSALIS

  A șaisprezecea ediție a colocviilor SP!C - Studio de Povești și Idei Constructive - a avut loc la data de 9 iunie 2023 pe o temă deloc ușo...