SP!C8

 SP!C8 este deja pe calendarul invitaților nosștri, dar va fi deasemenea transmis pe platforma Zoom , către Școlile Doctorale de Arhitectură si participanții la cursurile postuniversitare din cadrul SDA.

Doamna Conferențiar Corina Ilin este un psiholog apreciat și un specialist în domeniul de avangardă al psihologiei environmentale, care face legătura între design, mediu și ființa umană.

 

SP!C7 - Unde se întâlnesc arhitectura și filosofia?

A fost o deosebită plăcere ca în data de 5 noiembrie (o frumoasă după-amiază de toamnă pe care o putem intui din fotografiile minunate trimise o parte de doamna Oana Visoiu, profesionistă în domeniul finanțelor dar și în cel al artei) să îl avem gazdă pe profesorul Augustin Ioan de la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din București.

A fost întâlnirea cu numărul șapte, SP!C7, găzduită ca de obicei de Workspace Studio, la înălțime, mai exact la etajul 18 de unde am admirat un oraș întreg pradă toamnei, într-un decor contemporan high-end.

Tema conversației a fost ”Arhitectura ca (re)întemeiere a lumii” și de fapt o pledoarie pentru legătura organică între arhitectură și filosofie, spiritualitate, legătură care ne-a fost introdusă cu tact de gazda noastră, în așa fel încât am uitat pentru vreo două ore de problemele arzătoare la ordinea zilei, și ne-am lăsat purtați pe nesimțite într-o lume a ideilor despre care, finalmente, ne-am dat seama că se materializează în facere, construire, în feluritele feluri în care umanitatea modifică lumea dată.

Am servit cu mare plăcere vinul alb dulce de la Domeniile Blaga, făcut din ultimii struguri stafidiți de la Dealu Mare, și am răsfoit paginile cărții ”Bucureștii.Lumea” a lui Augustin Ioan, cu șoapta toamnei la ureche.

Discuțiile au avut ca punct de plecare materialul publicat anterior pe blogul SP!C, dar tema a deschis ochii celor care și-au amintit titlul ediției 2021-2022 ”Civitas Viget” - Orașul înfloritor, cu o concluzie diferită pentru fiecare. A mea personală, că prosperitatea care nu înțelege bogăția spirituală pe care s-a fondat, nu are sorți de reziliență.

Foto Iulia Toader - Al Wasl Pavillion at EXPO 2020 Dubai

Întrebări din audiență la care domnul profesor Augustin Ioan a avut bună-voința să răspundă aufost:

Este conceptul de "nou" încă relevant? Sau conceptul de "modern"?

Există limite ale identității?

Alegem arta și arhitectura în funcție de propria noastră filosofie, sau arta/arhitectura ne alege pe noi?

Should we as designers slow down or speed up? Poate este o intrebare interesantă și în contextul construcțiilor și creației de arhitectură, nu numai în cel al economiei globale.

Când a fost ultima dată când cineva v-a făcut să vă răzgândiți ?

Pentru ce utopie optați? Pentru care ideal ați milita?

Este consensul plictisitor în arhitectură? Vrem o imagine variată sau unitară?

Vedeți creativitatea ca pe un talent sau ca o aptitudine dobândită?

Oare gândim în limba noastră sau în imagini?

O idee de mare frumusețe pe care domnul arhitect a expus-o este că ”la originea arhitecturii se află descoperirea problemei morții.” Deasemenea în loc de concluzie a serii putem reda afirmația Indrei Kagis McEwen expusă de domnul profesor, și anume că de fapt Originea filosofiei este în arhitectură. Surprinzător, dar argumentat, acest enunț ne va da de gândit ( și de citit) până să îi atingem adevăratele sensuri, cele care sunt semințe de salturi ale civilizațiilor.

Sperăm să rămână o amintire plăcută în sufletele tuturor această frumoasă deschidere de sezon și să reușim să ne revedem sănătoși și plini de vitalitate la o nouă sesiune de înfruntări de idei.

Ne-au fost alături cîțiva ”muguri” de arhitecți, care se pregătesc pentru admiterea la facultate cu fostul meu coleg arhitectul Dragoș Olt-Constantinescu. Te așteptăm Dragoș la următoarea întâlnire.

 O imagine de final cu doamnele prezente, care pentru o clipă s-au ”demascat”, pentru o fotografie cu o lucrare din ultima colecție ”Deconstructed & Fluid”, păunul în culorile curcubeului intitulat Imbroglio.

Sperăm că această lucrare va purta noroc sezonului nou SP!C. Următoarea întâlnire va fi pe 3 decembrie, cu doamna conferențiar Corina Ilin care va aborda subiectul psihologiei locului de muncă. pentru că nu putem avea orașe înfloritoare fără ”beautiful healthy minds”.

Cu bine,

Iulia

LINK SP!C7

 Augustin Ioan is inviting you to a scheduled Zoom meeting.

Topic: Augustin Ioan's Zoom Meeting

Time: Nov 5, 2021 03:45 PM Athens

Join Zoom Meeting

https://us02web.zoom.us/j/89778163756?pwd=ZFhDTmNWRUx2VjVyS1BTbTVQTVZGZz09

Meeting ID: 897 7816 3756

Passcode: 932249

Photo courtesy of Cornel Lazia, artist and amazing architecture photographer.

https://artyourselfgallery.ro/artists/cornel-lazia/  

Tradiţii. Tradiţia

Augustin Ioan

Tradiţia este o federaţie de naraţiuni cu diferite grade de generalitate şi complexitate (grand narratives, dar şi petits histoires) semnificative pentru un grup (familie, comunitate), care se transmit(e) din generaţie în generaţie. Aceste naraţiunipot privi facerea (mituri ale genezei omului şi a zeilor), dar şilumea (inclusiv în sens heideggerian, cu ale sale poiesis şi techne). Astfel, tradiţia explică locul şi rolulfiinţei - individuale şi colective - într-un prezent care pare, altfel, complet lipsit de sens.
 
Cîţiva termeni, pe care deliberat îi voi indica cu numele lor antice, controlează orice tradiţie. În primul rînd, în arhitectură, tradiţia pare să fie constituită din trei ample naraţiunisemnificative: topos, typos şi techné. Prima descrie o ştiinţă aidentificării locului şi a pregătirii acestuia în vederea construirii. A doua priveşte opţiunea pentru unul sau altul dintre tipurileconsacrate de clădire (best practices) şi, în fine, a treia priveşteopţiunea pentru un mod, considerat optim, de a transpune pe acel sit acea actualizare a tipului. Le găsim la toţi cei vechi şi, înciuda termenilor utilizaţi, nu voi trimite la grecii antici şi nici la Heidegger sau Norber-Schulz. Avem o aceeaşi structurare şiîntr-un vechi tratat indian. Un excelent şi foarte detaliatcomentariu asupra lui a făcut Jose Jacob în capitolul "Opening the Eye: «Seeing» as «Knowing» in Vastu Sastra (Indian Architectural Theory) according to the Treatise Manasara" (înA. Perez-Gomez & S. Parcell - editor, Chora Five-Intervals in the Philosophy of Architecture, Montréal: McGill Queen's University Press, 2007). Toate ritualizate şi presupuse ca revelate, operaţiunile sînt următoarele: a) identificarea sitului; b) trasarea axelor semnificative ale viitorului edificiu pe sit, orientarea acestuia cum am spune; c) fundarea şi zidirea propriu-zise; d) împodobirea şi, în fine, ceremonialul ultim, echivalentulconsacrării, presupune aducerea statuii în camera sacră destinatăei şi operaţiunea de deschidere a ochiului, care înseamnă inciziaîn ochii statuii a acelei mici scobituri, care face ca ochiul mort, de piatră, să învie şi statuia să pară prezentă şi alertă. Aceastădeschidere a ochiului zeesc este precum cheia de arc/boltă/cupolă într-un lăcaş de cult creştin: evenimentulculminant, scopul pentru care toate celelalte ceremonii şi acţiuniedificatorii sînt performate.
 
Atribute ale tradiţiei

➢ Arché. Tradiţia este (stră)veche şi tocmai în aceasta constăautoritatea ei. Originea, vechimea şi întemeierea ei sîntadeseori securizate de o întemeiere nepămînteană, sacră. Apelul la (arhe)tipuri (Este interesantă declaraţia, oarecum de retractare, pe care a făcut-o Eliade în Proba labirintului, cu privire la ce înţelegea prin arhetip: aparent, este vorba tot despre modele exemplare consacrate prin transmisiune, iar nu despre o origine epifanică a acestora), la modele exemplare, la best practices, în orice tradiţie cu o vechime suficientă trimitela o rădăcină nelumească. În prezent, tocmai înţelepciuneacelui mai vechi dintre deţinătorii tradiţiei garanteazăintegr(al)itatea ei. Există o înţelegere nu întotdeauna explicit formulată (sau nu deschis), că tradiţiile sînt informate capilar, din profunzime, de o Tradiţie primordială. În funcţie de literatura citită sau de gradul de iniţiere, există descrieri maimult sau mai puţin credibile ale fundamentelor unei asemeneaesenţe a tuturor tradiţiilor, care le precede în timp pe toate, fără a înceta să subziste, ca o arhe-scriitură, în toatefragmentele ei actuale.

➢ Valor. Din vechimea şi din transmiterea ei (presupus) neschimbată, sau cel puţin nealterată în esenţă, decurge pe cale de consecinţă şi valoarea tradiţiei. Cu alte cuvinte, vechimea şi conformitatea la tradiţie, co-prezente, garanteazăcalitatea - pentru grupul ataşat respectivei tradiţii - ritualului, textului sau artefactului respectiv. În acest sens, participareala forma veche, tradiţională este o formă de flatare a precedentelor, iar inovaţia însemnează o cît mai bunăadecvare a circumstanţelor noi la sensul tradiţional. Valoareanu decurge din diferire, de regulă radicală, aşa cum credem, încă, deşi modernitatea ne-a părăsit, ci din împărtăşire de la ceea ce a fost deja verificat ca fiind bun.
 

➢ Post-factum. Tradiţia este observată în existenţa şi devenireaei. Ea nu poate fi anticipată şi nu poate fi predicată/proiectată. De unde şi eşecul grotesc în scară şi delir decorativ al celormai multe dintre întrupările aşa-zisei ideologii arhitecturale a specificului naţional din anii de după 1967, cînd semnalul a fost dat prin Casa de Cultură a sindicatelor de la Suceava (arh. N. Porumbescu) şi pînă în 1987 (cînd s-a inaugurat ansamblulaceluiaşi autor, de la Satu Mare).
 

➢  Id/Alter. Tradiţia conferă identitate grupului, asigurăadeziunea, coeziunea şi conformitatea la/în grup prinataşamentul la o tradiţie. Tradiţia poate fi adoptată, mă pot rataşa (cu un termen guenonian) unei tradiţii în care nu m-am născut, care nu mi-a fost dată în virtutea apartenenţei la grupul respectiv. Mă pot converti la altă religie, pot adoptavalorile civice ale altei culturi urbane, pot schimba maniera de lucru în care am fost educat de un maestru. Nu rareori, convertiţii sînt mai tradiţionalişti decît cei ce sînt nativi întradiţia respectivă, fie dintr-o genuină priză la aceasta, fie din dorinţa de a dovedi grupului că rataşarea este reuşită şi că eu, celălaltul, le-am devenit identic.
 

➢ (Re)itero. Repetiţia cu regulă de iteraţie este regula centrală aoricărei tradiţii, care este, astfel, un proces ciclic, darasemănător mai degrabă atractorilor stranii decît cercului. Există un miez central vestigial, care poate fi constituit dintr-un număr de mituri, de legende, de mari naraţiuni saude petits histoires, de reguli transmise iniţiatic şi/sau prinintermediul tratatelor (în arhitectură, de pildă), împrejurulcăruia gravitează, pe traiectorii diferite, toate celelaltecomponente, noi sau vechi, care se adaugă în timp prininteraţiile succesive; acestea aduc în prezent trecutul (sau, maiexact, reprezentări contemporane ale acestuia)
 
Tradiţia are geometrie variabilă. Din norul de naraţiunisemnificative care agregă o tradiţie, unele capătă, în timp, valenţe noi, în vreme ce alte valenţe se pierd în timp. Tradiţiaeste, astfel, într-un perpetuu proces de (re)configurare şi, într-o oarecare măsură, din acest proces de re(con)figurare face parte şi o doză de invenţie, de noutate, care poate fi adăugată à rebours ca simulacru al principiului sau al istorieiînseşi de devenire.

 

➢ Pars pro toto. Fiecare dintre părţile şi articulaţiile unei tradiţiidau seama în chip fractalic despre imaginea întregului, i.e. a lumii comunităţii imerse în respectiva tradiţie, pe care o împărtăşesc membrii respectivei comunităţi. Tradiţiaconstruieşte comunităţi, întărindu-le pe cele existente, darpoate şi inventa un sentiment de apartenenţă. Exemplul la îndemînă este celebrarea de către arhitecţi a arhitecturiivernaculare rurale, de la care au căutat să se revendice (de la neoromânesc la C-tin Joja, Nicolae Goga, Nicolae Gipsy Porumbescu, aceştia din urmă adoptînd chiar polemic o tradiţie, cea rurală, care dispărea, dispare încă, chiar sub ochiicelor care o adulau). Un exemplu contemporan vine din experienţa Fundaţiei HAR la Capul Dolojman / Jurilofca: învreme ce artiştii şi arhitecţii căutau să deprindă construirealocuinţei din pămînt, acoperită cu stuf, sătenii parcurgeau un proces invers, de rurbanizare, cimentîndu-şi casele de pămîntsau ridicîndu-le pe cele noi din BCA şi acoperindu-le cu azbociment. Asemenea exemple sînt explicate în parte de distincţia făcută de Peter Collins între a fi imers într-o tradiţie(ca peştele în apă: tradiţia nu se obiectivează dinainteautilizatorului, ci îi este dată) şi a opta pentru o tradiţie, prindiferite procedee (migraţie, convertire, asumare deliberată şiconştientă).