Vă anunțăm cu plăcere că vom relua întâlnirile noastre din seria SP!C cu sezonul 2021-2022, având ca subiect central orașul ideal - CIVITAS VIGET - Thriving City. Într-o lume concentrată până la absurd pe supraviețuire, propunem discuții despre prosperitate din toate punctele de vedere : spirituală, psihologică, socială, culturală și materială, despre condițiile sine qua non pentru acestă prosperitate: securitatea, tehnologia avansată, sănătatea fizică și mentală, echilibrul ecologic și nu în ultimul rând, pacea.
Programul pentru acest sezon se deschide cu cele două întâlniri:
5 noiembrie - ”Arhitectura ca (re)-facere a lumii” - Prof. Dr. Arh. Augustin Ioan
3 decembrie - ”Workplace &/VS Wellbeing” - Conf. Dr. Corina Ilin
Aceste figuri cunoscute din primul sezon vor face trecerea către gazdele noi din 2022 cu subiecte legate de securitatea digitală, cultura vizuală, confortul generat de legislație și alte subiecte de interes imediat.
Vă vom trimite invitațiile legate de aceste prime două întâlniri și așteptăm cu mare interes eventualele idei noi și întrebări legate de acestea.
Mulțumim tuturor celor care au răspuns întrebării despre subiectul preferat de anul trecut și am plăcerea să vă transmit că ”Retrofuturism” a obținut cele mai multe menționări. Arhitectul și filosoful Augustin Ioan ne va face onoarea de a deschide acest sezon și sperăm să fiți alături de noi, fie în persoană, fie on-line.
Cu prietenie,
Echipa SP!C
No comments:
Post a Comment